Sistemele antice de securitate luau forma unor şanţuri, poduri mobile, câini de pază sau oglinzi plasate strategic.

Prima alarmă de efracţie a fost inventată de Augustus Pope, in anul 1853. El a folosit electromagneţi pentru a suna un clopoţel cu ajutorul unui ciocan, atunci când o uşă sau o fereastră se deschidea.

Cei care nu-şi puteau permite alarme angajau « scuturi de uşi » – un grup de paznici care veneau noaptea la casele abonaţilor şi încercau uşile pentru a se asigura ca sunt încuiate.

Abia după încheierea Primului Război Mondial, cererea consumatorilor pentru sisteme de securitate pentru locuinţe  a crescut considerabil.